Scrie corect | Acorda atentie modului in care te exprimi

Cateva sfaturi care te vor ajuta sa te exprimi corect( sunt probleme pe care multi dintre noi le facem si sunt adesea intalnite pe site-urile de socializare) :

Un text sau o propozitie fara punct este ca o mancare fara sare.

[info]Punctul marcheaza pauza care se face in vorbire intre propozitii sau fraze independente ca inteles.[/info]

Cand se scrie "demult" si "de mult" ?

„Demult” se scrie legat atunci când înseamnă „odinioară, odată, cândva, de multă vreme, cu mult timp înainte”.

Ex: Mai demult imi placea sa joc fotbal.

„De mult” se scrie cand are sensul acesta: „de mult timp, de multă vreme”.

Ex: Te astept de mult.

Cand se scrie nicio/nici o/niciun/nici un ?

Scrii într-un cuvânt nicio/niciun când ai cantitate zero, nimic.

Ex: Nu am niciun frate.
Nu am nicio sora.

Se scrie in doua cuvinte cand:

- este numeral:
N-am auzit nici un cantec.

-când între „nici” şi „o” se interpune „măcar”:

Nu am nici macar o farama de mancare.


Varianta corectă este vreo, vreun, vreuna, vreunul.

Exemple corecte vreo / vreuna / vreunele

Niciuna dintre aceste cărți nu este nouă. Este vreuna nouă? Este vreo carte nouă?

Am cumpărat vreo (cu sensul de aproximativ) două kilograme de mere. Sunt vreunele (cu sensul oarecare din ele) viermănoase?

NU folosim vre-un, vre-o, vre-una, vre-unele.


Adjectivul pronominal de întărire are rolul de a întări, adică de a evidenția persoana sau obiectul la care se referă (și, evident, cu care se acordă).

Pentru că a venit vorba de acord, care este foarte important pentru că se fac confuzii dese, iată câteva exemple:

Eu însumi am cumpărat apă minerală. Eu – persoana mea, adică eu personal am fost acolo și nu altul, cam acesta este rolul adjectivul pronominal de întărire „însumi” în această propoziție.

Acordul adjectivului pronominal de întărire
Tu însuți, băiatule, ai promis că mă aștepți!
Tu însăți, fato, ai promis că mă aștepți!

În aceste două exemple eu vorbesc cu cineva, cu o altă persoană (a doua), în primul exemplu este vorba de o persoană de genul masculin iar în al doilea exemplu e vorba de o persoană de genul feminin. Adjectivul pronominal de întărire ține cont atât de gen cât și de persoană.

Iată acordul în funcție de genul persoanei:

FEMININ | MASCULIN
eu însămi | eu însumi
tu însăți | tu însuți
ea însăși | el însuși
noi înșine | noi însene
voi înșivă | voi însevă
ei înșiși | ele însele

Adjectivul pronominal de întărire stă, așadar, alături de o persoană sau un obiect. Adică alături de un pronume (eu, tu, voi) sau de un substantiv (băiatul însuși, fata însăși, fetele însele).

Nu contează locul în care stă, îl putem folosi înainte sau după. Iată:

Însuși băiatul a venit să mă aștepte.
Băiatul însuși a venit să mă aștepte.
Ambele exemple sunt corecte și pot fi utilizate.

Cu ce putem înlocui adjectivul pronominal de întărire:
Chiar el, băiatul, a venit să mă aștepte.
Chiar băiatul a venit să mă aștepte.
Băiatul personal a venit să mă aștepte.




Întotdeauna scriem noștri, cu un singur i. Noștrii este incorect.

Cum e corect?
Ai noștri, ai voștri, ai lor.
Ale noastre, ale voastre, ale lor.
Al meu, al tău, al lui / al ei.
A mea, a ta, a lui / a ei.

Exemple corecte „ai noștri”
Dați-ne banii noștri înapoi!

Vrem să îi înscriem pe ai noștri la școală.

Colegii noștri sunt tineri.

Ce știți de noii noștri colegi?

Ce știți despre colegii noștri?

Doresc să vă informez despre activitatea noilor noștri colegi.

Bunicii noștri s-au născut în județul Constanța.

Ai noștri părinți sunt din Buzău.



Cum se scrie corect odată? Care este diferența dintre odată sau o dată?
Este simplu. Odată este sinonim cu odinioară, cândva.
O dată înseamnă o singură dată.

Exemplu corect „odată”:
Am să plec odată în Australia. Cândva am să plec în Australia.
Mi-ai spus odată că vrei să ne mutăm din oraș. Mi-ai spus odinioară că vrei să ne mutăm din oraș.
Haide odată!
Dă-mi odată cartea! Dă-mi pixul odată!

Exemplu corect „o dată”:
Plecăm în Australia o dată în primăvară și încă o dată la toamnă.
Dă-mi și mie pixul să scriu cu el o dată.
Ne-am mutat o dată dintr-un oraș, vrei să plecăm din nou?

În primul rând, du-te conține cratimă pentru că tu te duci pe tine. Du pe tine (te).
În al doilea rând, naibii este articulat. Adică se scrie cu doi i. Putem să comparăm cu un alt cuvânt la fel de clar.
Du-te pădurii! Du-te naibii!

Nearticulat: pădure, păduri.
Articulat: pădurii, pădurilor.
Similar avem naiba, naibi / naibii, naibilor.

Exemple corecte (naibi, naibii)
Fir-ar al naibii să fie!
Du-te naibii!
Te ia mama naibii!
Lasă-l naibii în pace.
E al naibii de bogat.
Ducă-se naibii.


Azi am întâlnit pe un site următoarea propoziţie: „Vă mulţumim pentru deschiderea de care da-ţi dovadă!”



vident, este o greşeală, cratima nu are ce să caute acolo.

Conjugarea verbului a da:
eu dau
tu dai
el/ea dă
noi dăm
voi daţi
ei/ele dau

Exemple corecte „daţi”:
Vă mulţumim pentru deschiderea de care daţi dovadă (voi).
Vreau să îmi daţi un kilogram de roşii.
Daţi-mi (dumneavoastră, mie) un kilogram de roşii.

Exemple corecte dă-ţi:
Imperativul verbului „a da” este: dă (tu)! daţi (voi)!
Dă-mi (tu, mie) roşiile!
Dă-ţi (tu, ţie) roşiile!
Daţi-mi (voi, mie) roşiile!
Daţi-vă (voi, vouă) roşiile!


Cea mai întâlnită greşeală din ziua de azi,este la conjugarea verbului a fi

Forma corectă:
eu să fi finalizat, dar eu să fiu isteţ
tu să fi finalizat, dar tu să fii isteţ
el să fi finalizat, dar el să fie isteţ
noi să fi finalizat, dar noi să fim isteţi
voi să fi finalizat, dar voi să fiţi isteţi
ei să fi finalizat, dar ei să fie isteţi

Se scrie FII, cu doi i, numai la:
– imperativ afirmativ: Fii cuminte!
– conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic.
– viitorul format de la conjunctiv: o să fii, nu o să fii.

În rest e FI, cu un singur i:
– infinitiv: a fi
– imperativ negativ: Nu fi obraznic!
– condiţional prezent: aş fi, ai fi
– condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut
– conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut
– viitor: voi fi, vei fi
– verb + FI: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi.


Deseori se întâlnesc verbele a vrea și a voi conjugate incorect. Exemplu: Eu vroiam să plec mai repede.
A voi la imperfect:
Eu voiam
Tu voiai
El voia
Noi voiam
Voi voiați
Ei voiau

Pe cand a vrea este:
Eu vream , NU vroiam
Tu vreai , NU vroiai
El vrea , NU vroia
Noi vream , NU vroiam
Voi vreați , NU vroiați
Ei vreau , NU vroiau

Formele vroiam,vroiai etc., nu există așa cum nu există nici verbul a vroi.

a avea – verb de conjugarea a II-a, cu sensul: a deține, a poseda

Conjugare:
Conjunctiv prezent
Eu să am
Tu să ai
El/Ea să aibă
Noi să avem
Voi să aveți
Ei/Ele să aibă

CORECT!!! Băieții și-ar dori să aibă timp pentru alergat seara în parc.
GREȘIT!!! Băieții și-ar dori să aibe/să aivă/să aive timp pentru alergat seara în parc.

Cum e corect?
eu aş şti, tu ai şti, el/ea ar şti, noi am şti, voi aţi şti, ei/ele ar şti
Cu un singur i.
La indicativ prezent
eu ştiu, tu ştii
Conjuctiv prezent
să ştiu, să ştii
Condiţional optativ prezent
eu aş şti, tu ai şti, el/ea ar şti, noi am şti, voi aţi şti, ei/ele ar şti


În limba română există atât PUNEŢI cât şi PUNE-ŢI, pune-ţi-i sau puneţi-i, pune-ţi-le sau puneţi-le. Să vedem câteva exemple corecte. Dar, mai întâi, conjugarea verbului „a pune”.

eu pun
tu pui
el/ea pune
noi punem
voi puneţi
ei pun

imperativ: Tu, Pune! Voi, Puneţi!

Exemple corecte: puneţi
Aşa cum am subliniat mai sus, e vorba de persoana a doua plural: voi puneţi. Când e vorba de voi, se scrie fără cratimă: puneţi.

Voi puneţi pământ în ghiveci. Când puneţi jucăriile la locul lor? Vreau să puneţi păpuşile pe raft.

Exemple corecte: pune-ţi

Folosim cratima pentru a despărţi verbul de pronume: pune ţie. Aşadar, folosim această formă când ne adresăm imperativ cuiva.

Pune-ţi cizmele în picioare! (Pune ţie cizmele în picioare.)
Mai pune-ţi pofta în cui!

Asta e valabil la persoana a doua. La persoana a treia, când ne adresăm lor, lucrurile se complică puţin.

Puneţi-vă cizmele în picioare! (Puneţi vouă cizmele în picioare.)
Mai puneţi-vă pofta în cui!

Din acest motiv e important să cunoaşteţi formele de imperativ ale verbului a pune, pe care le-am scris cu roşu mai sus. Tu pune, voi puneţi!

Exemple corecte: pune-ţi-i / puneţi-i

Mergem mai departe cu imperativul şi avem diferenţa dintre pune-ţi-i şi puneţi-i.

Ţi-am luat (ţie) bocanci, pune-ţi-i în picioare să văd dacă îţi sunt mari.

Ne adresăm cuiva la persoana a doua, aşa cum spuneam forma de imperativ la persoana a doua este „pune”. Aşa cum am arătat mai sus, avem „pune ţie”, deci „pune-ţi”. Pe cine? Pe ei, pe bocanci. Ei, adică -i.

(tu) PUNE ŢIE PE EI. Pune-ţi-i.

În cazul în care avem persoana a treia, ţinem minte că imperativul verbului „a pune” este „puneţi”.

Aplicăm şi avem următorul exemplu:

V-am luat (vouă) bocanci, puneţi-i în picioare să văd cum vă stă.

(voi) PUNEŢI PE EI. Puneţi-i.

Exemple corecte: pune-ţi-le / puneţi-le

Acelaşi lucru se aplică şi în exemplele următoare.

Ţi-am luat (ţie) mănuşi, pune-ţi-le!
V-am luat (vouă) mănuşi, puneţi-le!

Ţi-am luat (ţie) căciulă, pune-ţi-o pe cap!
V-am luat (vouă) o canapea, puneţi-o în sufragerie!


va = apare în conjugarea verbului la viitor: va scrie, va citi, va merge etc.
V-a = V-ul este forma neaccentuată a pronumelui vouă, iar a este parte a conjugării unui verb la perfect compus: v-a adus, v-a trimis, v-a citit etc.
Exemple corecte:
El va scrie corect după ce va cunoaşte regulile.
V-a adus numai necazuri. (A adus vouă…)
Exemple greşite:
V-a merge la mare în vara aceasta.
Va învăţat numai de bine.

CUM E CORECT – „ Ei or sa cante” sau „ Ei o sa cante”, „Ei or sa mearga” sau „Ei o sa mearga” ?

Ei or să cânte. / Ei o să cânte. Ei or să meargă. / Ei o să meargă.

Formularea corectă, în ambele cazuri, este a doua: Ei o să cânte. / Ei o să meargă. Din păcate, tot mai mulți vorbitori folosesc forma greșită, nefiind familiarizați cu diferitele modalități de exprimare a viitorului în limba română.

Astfel, țin să precizez că, din punct de vedere formal, viitorul propriu-zis se caracterizează, conform GALR (ed. 2005, vol. I, pp. 439-445), prin existența mai multor forme:

1) Formele auxiliarului a vrea (voi, vei, va, vom, veți, vor) + infinitivul verbului de conjugat (Se subînțelege că vorbim despre forma de infinitiv prezent <<a citi, a cânta etc>>, dar fără a):

Eu voi lucra, voi afla, voi veni, voi ști (NU cu doi i pentru că, repet, e vorba de forma la infinitiv), voi hotărî etc.

2) Regional și familiar, deosebindu-se de „viitorul canonic,” se utilizează și o altă formă compusă cu oi, ăi (ei, îi, oi), o (a), om, ăți (eți, îți, oți), or + infinitivul verbului de conjugat:

Eu oi lucra, oi afla, oi veni, oi ști, oi hotărî etc.

3) Paradigma de prezent a indicativului verbului a avea ( am, ai, are, avem: aveți, au) + conjuctivul prezent al verbului de conjugat (Conjunctivul prezent are structura să + verb <<să cânt, să lucrez etc>>):

Eu am să lucrez, am să aflu, am să vin, , am să știu, am să hotărăsc etc.

4) Auxiliarul invariabil o + conjunctivul prezent al verbului de conjugat: Eu o să lucrez, o să aflu, o să vin, o să știu, o să hotărăsc etc.

Obs! a) Varianta de la 2) este nerecomandată de norma limbii literare, fiind utilizată popular, colocvial și în textele beletristice.

b) Utilizarea sintagmei „viitor popular” pentru formele compuse cu conjuctivul-3), 4)- a creat falsa impresie că „viitorul literar” este reprezentat numai de cel construit cu auxiliarul a vrea. De aici, constată G. Gruiță ( Gramatica normativă. 77 de întrebări. 77 de răspunsuri) un abuz al vorbitorilor în utilizarea variantei 1), ori de câte ori consideră că se impune o exprimare literară, corectă, imprimând o notă de livresc și artificial comunicării lor.

Prin urmare, în situația noastră, avem de-a face cu viitorul format cu auxiliarul invariabil o + conjunctivul prezent al verbului de conjugat (Ei o să cânte. Ei o să meargă), varianta Ei or să meargă, fiind o formă hibridă între viitorul format cu oi, ăi (ei, îi, oi), o (a), om, ăți (eți, îți, oți), or + infinitivul verbului de conjugat și cel de la 4) (auxiliarul invariabil o + conjunctivul prezent al verbului de conjugat).

În concluzie, formele corecte sunt: Ei or cânta. / Ei o să cânte. Ei or merge. / Ei o să meargă


CUM E CORECT – “A lua la cunostinta” sau “a aduce la cunostinta”?

Expresia “a lua la cunostinta” este foarte des intalnita printre vorbitori, cu toate ca varianta corecta, consemnata in majoritatea dictionarelor limbii romane, este “a aduce la cunostinta”, cu sensul de “ a informa pe cineva despre un lucru, a instiinta”. Potrivit lingvistilor, vorbitorii au fost “influentati de expresia corecta «a aduce la cunostinta». Prin simetria dintre a oferi si a primi, ei au căutat ca si formal cele doua spuse sa fie simetrice (vezi George Pruteanu – “Doar o vorba sa-ti mai spun”).

Consultand dictionarele, constatam ca singurele expresii admise in acest caz sunt: “a lua cunostinta de ceva sau a avea cunostinta de un lucru”, cu sensul de “a fi informat”, “ a sti”, “a se pune la curent cu ceva” ce pot aparea in contexte ca: “Am luat cunostinta de acuzatiile care mi se aduc” sau “Aveau cunostinta de faptul ca era lipsit de modestie”. Se observa, insa, ca ultima expresie, “a avea cunostinta”, pierde din ce in ce mai mult teren, fiind inlocuita cu termeni sinonimici (constientiza, stia).

“A aduce (ceva) la cunostinta (cuiva) ” sau “ a aduce la cunostinta publica” - cu sensurile de a informa pe cineva, a face cunoscut sau a da de stire tuturor (despre un anumit lucru) – sunt singurele variante acceptate – cel putin pana in acest moment - de normele literare. In concluzie, doar a doua expresie din titlu este corecta (exemplu in context – “A adus la cunostinta Maiestatii Sale ca poate sa rezolve problema”).


Adjectivul pronominal de întărire are rolul de a întări, adică de a evidenția persoana sau obiectul la care se referă (și, evident, cu care se acordă).

Pentru că a venit vorba de acord, care este foarte important pentru că se fac confuzii dese, iată câteva exemple.

Eu însumi am cumpărat apă minerală. Eu – persoana mea, adică eu personal am fost acolo și nu altul, cam acesta este rolul adjectivul pronominal de întărire „însumi” în această propoziție.

Acordul adjectivului pronominal de întărire
Tu însuți, băiatule, ai promis că mă aștepți!
Tu însăți, fato, ai promis că mă aștepți!

În aceste două exemple eu vorbesc cu cineva, cu o altă persoană (a doua), în primul exemplu este vorba de o persoană de genul masculin iar în al doilea exemplu e vorba de o persoană de genul feminin. Adjectivul pronominal de întărire ține cont atât de gen cât și de persoană.

Iată acordul în funcție de genul persoanei:

FEMININ / MASCULIN
eu însămi / eu însumi
tu însăți / tu însuți
ea însăși / el însuși
noi înșine / noi însene
voi înșivă / voi însevă
ei înșiși / ele însele
Adjectivul pronominal de întărire stă, așadar, alături de o persoană sau un obiect. Adică alături de un pronume (eu, tu, voi) sau de un substantiv (băiatul însuși, fata însăși, fetele însele).

Nu contează locul în care stă, îl putem folosi înainte sau după. Iată:

Însuși băiatul a venit să mă aștepte.
Băiatul însuși a venit să mă aștepte.

Ambele exemple sunt corecte și pot fi utilizate.

Cu ce putem înlocui adjectivul pronominal de întărire
Chiar el, băiatul, a venit să mă aștepte.
Chiar băiatul a venit să mă aștepte.
Băiatul personal a venit să mă aștepte.

Cei patru termeni (fiindcă, fiind că, fincă, fiincă) pun probleme multora, fiindcă în vorbire există tendinţa de excludere a consoanei „d”.

Rezultă, astfel, cuvântul fiin’că, unde „d” a fost înlocuit de apostrof. Ultimele două variante din titlu – fincă şi fiincă – nu sunt corecte şi nu există în limba română.

Să vedem acum în ce situaţii scriem fiindcă şi când scriem fiind că.

Exemple de propoziţii cu fiindcă / fiind că / fiin’că
Fiindcă nu venise autobuzul, m-am suit în tramvai.
Dat fiind că nu venise autobuzul, m-am suit în tramvai.
Nu-i spune nimic, fiin’că poate nu ţii minte exact persoanele

În primul caz, fiindcă este o conjuncţie care exprimă un raport cauzal. Ea poate fi înlocuită cu întrucât, deoarece, o dată ce.

În al doilea caz, în expresia „dat fiind că” se subînţelege „faptul”: Dat fiind faptul că nu venise…

Aceasta este explicaţia pentru care se scrie dezlegat.

Ne putem gândi la raportul cauză efect, ca să fie mai simplu.

Bila se mişcă fiindcă a fost lovită. Dat fiind faptul că bila a fost lovită, ea se mişcă.


Exemple concrete și corecte de utilizare a cuvintelor aceeași și aceiași.

După decembrie 1989, politica românească nu a mai fost aceeaşi, dar în parlament avem şi acum aceiaşi oameni.
Cu toate că România şi Austria nu au aceeaşi grilă de salarizare, românii şi austriecii dau aceiaşi bani pe metrul cub de gaz.
În aceeaşi zonă geografică, aceiaşi politicieni stabilesc congrese.

Desi intelesul frazelor de mai sus este discutabil, formele de singular si de plural ale adjectivului pronominal demonstrativ sunt corecte.
Hai sa le vedem pe toate.

singular masculin: acelaşi
singular feminin: aceeaşi
plural masculin: aceiaşi
plural feminin: aceleaşi


Se face adesea confuzia intre forma de singular feminin (aceeasi) si forma de plural masculin (aceiasi), din pacate intalnim greseala din ce in ce mai des.
Ca sa nu cadeti si voi “in pacat”, faceti in gand conversia singular/plural atunci cand nu sunteti siguri.

De exemplu:
Avem aceeasi haina. Avem aceleasi haine.
Avem acelasi pantof. Avem aceiasi pantofi.

Simplu, nu? Haina este substantiv feminin, iar pantof este substantiv masculin. Aceleasi haine, aceiasi pantofi. Aceeasi haina, acelasi pantof.


Potrivit Academiei Române, sunt corecte ambele variante: cearceaf sau cearşaf.
Însă, incorect este cearşeaf.

Variante corecte ale substantivului neutru cearceaf / cearşaf, singular şi plural:
Un cearceaf, două cearceafuri.
Un cearşaf, două cearşafuri.

Mai putem apela la regionalisme, dacă nu vrem să folosim aceste două variante..

Astfel, avem la dispoziţie pânzaică (Oltenia, Banat), lepedeu (Banat, Ardeal), verincă (Ardeal) sau prostire (Bucovina).